"Uite cum ie picioarele mele, că m-a bagat în lanțuri și m-a ținut în umezeala aia din Jilava. Nu e puțin să stai doi ani de zile la Jilava... Eram de treizeșopt de ani... Acum ei au pământul de la Arnăuțoiu, de la ăștia care au fugit, de la mine, de la ăla, de la ăla... Trei zile dacă mai trăiesc, da vreau să știu că s-a limpezit lumea."

"Viața e foarte grea pentru noi, și ne dăm prea bine seama că răul se va întinde, fiindcă lumea este foarte cuminte, ori prea cuminte, ori prea lașă ca să-l lovească în față."

"Am uitat că ceasul - acest greier al timpului - cadențează fiecare clipă care trece, ducând odată cu ea și ceva din noi, pentru totdeauna."

"Fără respectul de sine, care ne interzice minciuna, și fără respectul de celălalt, care ne interzice să-i dăunăm, libertatea noastră se stinge ca o lumânare în bătaia furtunii."

"Se deschide o ușă ... Sunt împinsă în întuneric. Încerc să mă așez. Nu reușesc. Vreau să mă răsucesc. Imposibil. Încăperea are dimensiunile unui sicriu, un sicriu în picioare. Vreau să mă sprijin de zid. Tresar: zidurile sunt acoperite de tablă umedă, înghețată. Mi-e sete, îmi simt capul greu. Aud pași. Tăcere. Apoi alt zgomot, foarte puternic, foarte aproape: bătăile inimii mele."